Tulpinile de mătrăgună

Te uiți la mine și nu spui nici o vorbă.
Apoi te întorci cu spatele și oftezi.
Tăcerea ta îmi pare asurzitor de mută,
Și un întuneric greu in mijloc de amiezi.

In vază, culoarea apei s-a schimbat de mult,
N-am mai tăiat tulpinile la flori de o lună,
Nemuritoare, cum au fost la început,
Au căpătat acum un chip de mătrăgună.

Pe șifonier, valiza tatei din vilegiatură
Stă prăfuită ca de obicei.
Sunt lucruri vechi năuntru lipsite de măsură,
Dar geanta asta începe să-mi dea idei.

Am auzit pe-un deal în Vama Veche,
C-ar fi o casă ce-și caută amici.
O fi ea toamna in mijloc de putere,
Dar marea are valuri, cât să mă scoată de aici.

Mă duc! Și fie vântul bici de dimineață,
O ceașcă de cafea tot voi găsi!
Și de va fi o iarnă fără ceață,
In orizontul mării mă voi adânci!

Leave a Comment

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s