Speranța mea, te văd Cum pleci,
Te simt tot mai departe.
N am somn și am picioare reci
Iar din poveștile întregi,
Mai am un semn de carte.
Mai regăsesc întâmplător
Pe o haina, câte un fir de păr.
L as săruta cu atâta dor
L as strânge în piept, și l as iubi
Cu gândul ca tu m ai simți.
În gând am încă ochii tai,
Rotunzi și mari, ce mă privesc .
Te mângâi rar și blând, și mă gândesc
Cum mângâierea mea odată te făcea,
Ca sa zâmbești…
Și eu zâmbesc.
Duminica lui Kafka 