Sâmbăta Mare 

​Văd umbra aerului cald de afară

Dintr o chilie, în Sâmbăta Mare.
Se aude cum maicile scutura covoare
Și un glas de preot ce urca scârțâind pe o scară.

Se aud triluri de păsări din spate, din pădure.
E un soare blând și un aer de pace
Se simte Cum Hristos Inviaza

Sarea in bucate

De dorul tău

M am transformat în sare.
Și atât de dor îmi ești
Ca sunt deja o mare.

De ți va fi dor
În orișicare zi sau noapte
Sa asculți vântul.
Cu el, gandeste te la valul care
Îți aparține, fiind din sare.

Ridica ochii
Când picuri cad din cer
Și inima am sa ți o potolesc de dor
De flăcări, de sufocare și dureri
Tu sa mă vezi, uitându te
Ce de al tău dor Nemăsurat
s a contopit în mare.

Amfore cu apa de ploaie 

​În amintirea celei mai ploioase zile.
Când salcamii erau în floare
Streșini cântătoare, mirosuri dulci
Albine odihnind lângă a le lor odoare.

Vântul înțesa picăturile de ploaie.

Pe portative de frunze,
Pe portative,
El ridica cu o adiere gama,
Ploaia tânără pe flori
Ploaia bătrână în grâul salbatic

Picurii se jucau lacomi prin bălți spărgând amfore.

Stropii mari și severi
Cu cadența militareasca
Loveau în cărare
În amintirea celei mai ploioase zile.

Nasturele

​Mi e dor de tine în fiecare clipa

În fiecare vara a fiecărei secunde
În fiecare toamna a gândului
În noaptea geroasa a iernii fără de tine.
În primăvara deșartă a amintirilor.

Am cusut un nasture în gând
L am închis,  l am deschis
L am închis și deschis de mii de ori
În gând,  în cuvânt,  în plâns.
L am rupt,
Și acum sunt fără margini.

Tocmai tu, nemărginirea
Îmi erai nasturele
Cea care mi ai dat orizonturile.
Cea care m ai lăsat fără orizont.

Conturul

​Îmbracă te deci, cu cuvintele mele

Și lasă ți doar șira spinării pe afară.
Conturul ți  ce în lumina pășește
Îmi duce orologiile la fix ora zero.

În clipa aceasta ești numai a mea.
Pui capul pe pieptul meu ce te așteaptă
Și clipa aceasta e numai a noastră
Îmbracă te deci, cu clipa aceasta.

Rabdă 

​Calatoarea mea intre doua momente

Vis si viata.
Cum te perinzi tot urcand
Tot cu pasi marunti si tot mai obositi
Pe valea secata a uitarilor, a intamplarii.

Tocmai prin lipsa masuratorii
Nu te poti odihni.
De frica statuilor, a mormintelor si a uitarii.
Iartă te de ce n ai greșit,
Uita tot ce n ai făcut
Iubește încă, rabdă și iubește încă!

Ocult

​M ai sufocat, m ai rupt, m ai aruncat

Și intre doua lumi pribeag
M ai alungat
De soarele ocult și întunecat
Tu m ai legat.

De noaptea lunga a morții tu mă dai
Fără sa știi ca rai mi-erai
N ai ascultat
Intre bătăi de inima m ai săgetat
Însângerat.

De soarele luminii mă ncalzeam
La pieptul tău pe mine m auzeam
Ecou, ecoului eram
Și nou, în fiecare zi mă preschimbam
În bine.

Oglinda întoarsă 

În noaptea visurilor mele

, privesc tăcut,
El plânge lacrimile mele.

Povestea mea, citește mă zâmbind.
Si Nu citi mirată.
Ca n ai știut, n ai ințeles. ..
Sau n ai aflat vreodata.
Iar eu de acolo, din coperți
Cum tu mă ții pe poala
Am sa ți șoptesc ca te iubesc

Cu n deget sa mă răsfoiești,
Jucându te prin parul meu
Ca semn de carte sa mă incolatacesc
Prin viața ta, prin visul tău,
Prin tot ce a fost .

Și piatra mov, ce o porti mereu,
De o privești,
Vezi ochii sufletului meu,
Vezi fulgerul
Grindini căzând

Pe florile din fiecare zi.

Mă întorc.
Umbrele noastre încă se sărută.

mirare

Vedeți vă râzând în fiecare dimineață!

Și muzică în suflet sa auziți cântând!

Un cer, un soare, pământul cu verdeață,

De mici minuni sa va mirați, oricând!

 

Zambeste către cel de lângă tine,

Nu e nimic greșit sau rușinos.

Încearcă dacă poți ca sa faci bine

Și spune ți zi de zi cât ești de norocos.

 

Sa mulțumești în fiecare seara,

Și încearcă sa n adormi supărat.

O noua zi i pe cale sa apară

Și tot ce i rău fi va deja uitat.

 

Viata i un dar ce se trăiește astazi

Și e păcat sa treci nepăsător

Încearcă sa te bucuri de fiecare clipa

Iubește, fii fericit, fii visător!

 

Pamant

Rodește din mine, pământule!

Mâna mea sa fie copac cu umbra,

Unde îndrăgostiții sa mi citească

poezia lor, nerostita încă.

 

Rodește din mine, frate-pamantule!

Picioarele mele, rascruce de drum!

Unde sa și deie binețe,

Om bun cu om bun.

 

Rodește din mine, pământule-tată!

Din Inima mea, o stană de piatră!

Sa fie pe un pisc, și ploaia s o bată!

Înghețul și vântul, de soare sa ardă!

Pământule, bunule, bate-o-s-o-bată!

 

Rodește, mama, apă,

Și stana de piatră, hrănește o!

Da i forma, ca iarăși a mine sa bată!

Sa iubească inima mea, din munte,

Din soare, din ploi, din îngheț

Sa iubească veșnic, ce astăzi iubesc .

 

Cuvant dupa moarte

 As vrea sa simt nisipul alb

Și palmierii n vant sa îi aud

Cerul albastru, aerul cald

Și liniștea sa mi intre n suflet și în gând.

As vrea ca toamna prin pădure

Sa pot fosni cu frunzele deodată

Iar verile cu luna plina

sa mi lumineze noaptea asta congelată.

As vrea ca n luna mai sa fiu

Printre salcâmi și albine

Apoi când fructele se coc

Sa pot sa gust din tine.