..Tăcere

Ne contrazicem până începi să plângi, și pleci.
Se face liniște, căci nu mai țipă nimeni.
Nu îți ia mult și începi să înțelegi,
Că iar ai strâns in pumni venin și mătrăgună.

Te simți sleit, scârbit, sătul de atâta ceartă.
A dispărut cu totul râsul și bucuria de început.
Te întrebi dacă-i normal tot ce se întâmplă,
Și-n toată nebunia asta, ce mai rămâne de făcut?

Te duci spre ea, ea sta cu fața-n pumni, și încă plânge,
Îți pare rău de ce ai spus, și inima acum te strânge.
Dar din orgoliu, nu zici nimic, c-a fost și vina ei, că a țipat, și nu-i mai tace gura!
Te simți îndreptățit, și îndreptățită ți-e și ura.

Pleci. Nu știi pe cin-să suni, cui să-i explici,
Că ai dreptate tu, că ea-i nebună.
Că zi de zi voi vă certați de la orice, din lucruri mici…
Sunt luni de când nu ați mai mers prin parc de mână.

….

Te întorci acasă, e o tăcere grea, casa e mută.
Trec doua zile și nu vorbiți, vă evitați privirea.
Pentru a câta oară, același inimi goale, abătute
Își tac în supărări…nepotrivirea.

Leave a Comment

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s